Art. 2389. Obiectul ipotecii mobiliare

Se pot ipoteca:
a) creanţe băneşti născute din contractul de vânzare, contractul de locaţiune sau orice alt act încheiat cu privire la un bun, cele rezultate dintr-un contract de asigurare, cele născute în considerarea asumării unei obligaţii sau a constituirii unei garanţii, a folosirii unei cărţi de credit ori de debit ori a câştigării unui premiu la o loterie sau alte jocuri de noroc organizate în condiţiile legii;
b) creanţe constatate prin titluri nominative, la ordin sau la purtător;
c) conturi bancare;
d) acţiuni şi părţi sociale, valori mobiliare şi alte instrumente financiare;
e) drepturi de proprietate intelectuală şi orice alte bunuri incorporale;
f) petrolul, gazul natural şi celelalte resurse minerale care urmează a fi extrase;
g) efectivele de animale;
h) recoltele care urmează a fi culese;
i) pădurile care urmează a fi tăiate;
j) bunurile corporale care fac obiectul unui contract de locaţiune, care sunt deţinute în vederea vânzării, închirierii ori furnizării în temeiul unui contract de prestări de servicii, care sunt furnizate în temeiul unui contract de prestări de servicii, precum şi materia primă şi materialele destinate a fi consumate sau prelucrate în exploatarea unei întreprinderi, produsele în curs de fabricaţie şi produsele finite;
k) echipamentele, instalaţiile şi orice alte bunuri destinate să servească în mod durabil exploatării unei întreprinderi;
l) orice alte bunuri mobile, corporale sau incorporale.

Leave a Reply