Art. 2445. Vânzarea bunurilor ipotecate

(1) Creditorul ipotecar poate cere instanţei de executare încuviinţarea executării ipotecii mobiliare prin vânzarea bunului mobil ipotecat. La cererea de încuviinţare se vor depune documente care atestă existenţa creanţei ipotecare şi a ipotecii mobiliare, împreună cu dovada perfectării ipotecii. Instanţa va analiza existenţa creanţei şi a ipotecii legal perfectate şi va încuviinţa vânzarea, cu citarea părţilor interesate.

(11)  Creditorul ipotecar poate vinde bunurile mobile ipotecate în starea în care se găsesc sau după luarea unor măsuri comercial rezonabile pentru valorificarea acestora.

(2) Creditorul poate vinde bunurile mobile ipotecate prin licitaţie publică ori prin negociere directă, prin unul sau mai multe contracte, în bloc ori separat, în orice moment sau loc, în condiţii comerciale rezonabile.

(3) Părţile pot conveni, prin contractul de ipotecă, modul de valorificare a bunurilor grevate.

(4) În toate cazurile, vânzarea trebuie realizată într-o manieră comercial rezonabilă în ceea ce priveşte metoda, momentul, locul, condiţiile şi toate celelalte aspecte ale acesteia.

1 thought on “Art. 2445. Vânzarea bunurilor ipotecate

  1. Alin. (1) si (2) au fost modificate prin Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, partea I, nr. 409 din 10 iunie 2011. Forma initiala a acestorai era urmatoarea, dupa cum urmeaza: “(1) Creditorul ipotecar poate dispune de bunurile ipotecate în starea în care se găsesc sau după luarea unor măsuri comercial rezonabile pentru valorificarea acestora.
    (2) Creditorul poate dispune de bunurile ipotecate prin licitaţie publică ori prin negociere directă, prin unul sau mai multe contracte, în bloc sau separat, în orice moment sau loc şi în orice condiţii.”
    Alin. (11) a fost introdus prin Legea nr. 71/2011.

Leave a Reply