Art. 309. Îndatoririle soţilor
(1) Soţii îşi datorează reciproc respect, fidelitate şi sprijin moral.
(2) Ei au îndatorirea de a locui împreună. Pentru motive temeinice, ei pot hotărî să locuiască separat.
(1) Soţii îşi datorează reciproc respect, fidelitate şi sprijin moral.
(2) Ei au îndatorirea de a locui împreună. Pentru motive temeinice, ei pot hotărî să locuiască separat.
You must be logged in to post a comment.
Copyright © 2023 Societatea de Științe Juridice
[…] După o pauză de două săptămâni (pe care am folosit-o în mod constructiv, pentru ultimele pregătiri înaintea licenţei), revin cu un subiect asupra căruia ne putem pune numeroase semne de întrebare, de la izvor la natură, la necesitate, la efecte, consecinţe în plan socio-economic, legalitate. Vă invit să răspundeţi, dacă nu pentru mine, pentru dumneavoastră, la o întrebare: ce este obligaţia conjugală? Cum redaţi această obligaţie, la ce se referă ea? Eu aş răspunde că substituie orice obligaţii pe care soţii le au unul faţă de celălalt, de exemplu: cumpărăturile făcute împreună, îngrijirea copiilor de aceeaşi manieră, contribuţia la munca în gospodărie, implicit contribuţia financiară în căsnicie, nevoia unuia dintre soţi de a beneficia de ajutor din partea celuilalt şi, corelativ cu aceasta, capacitatea de îngrijire pe care soţul apt i-o poate oferi celui aflat în nevoie. Mărturisesc că în ultimă instanţă (şi doar cu ajutorul unor indicii) aş asocia obligaţia conjugală cu întreţinerea raporturilor sexuale între cei doi soţi. Totuşi, trebuie să ne gândim la importanţa pe care acest fapt atât de obişnuit şi atât de „al societăţii” o are în vederea bunului mers al cuplurilor şi al întregii umanităţi. Practic, fără ca obligaţia conjugală să se refere la raporturile sexuale, toate cele de mai sus ar fi aproape imposibil de realizat, iar pereptuarea speciei umane nu s-ar mai realiza. Tocmai de aceea un lucru care în mod cert prezintă o importanţă deosebită în cadrul unei căsnicii nu este prevăzut expres în legea noastră. Probabil că ne-prevederea provine din certitudinea fenomenului şi din natura sa obligatorie în raport cu reproducerea umană. Cu toate că ea pare obligatorie din acest punct de vedere, nu trebuie să pierdem din vedere aspectul său opţional şi, mai ales, libera alegere a soţilor cu privire la întreţinerea raporturilor sexuale. În acest sens, manifestarea de voinţă în cuplu implică inclusiv dreptul soţilor de a refuza raportul sexual din diverse motive, astfel: dacă motivele sunt de natură subiectivă, ele pot fi analizate în cadrul cuplului, urmând ca evaluarea consecinţelor lor să fie făcută de comun acord sau de unul dintre soţi. În cazul în care „evaluatorul” constată că motivele de refuz provin din rea-credinţa partenerului, el îi poate reproşa acestuia împrejurarea. Totuşi, în niciun caz el nu îi poate impune soţului care refuză un raport sexual, deoarece acest lucru reprezintă un mod de constrângere, putând fi evaluat sub forma abuzului sexual, respectiv a violului. Potrivit art. 197 alin. (2) lit. b) Cod penal, violul săvârşit împotriva unui membru de familie se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 18 ani şi interzicerea unor drepturi. Neîndeplinirea culpabilă a obligaţiei conjugale constituie însă motiv temeinic de divorţ pentru soţul care doreşte îndeplinirea ei. Existenţa unor motive temeinice de divorţ este reglementată de art. 373 lit. b) din Noul cod civil, însă ele sunt desprinse din practică, nefiind listate în mod expres. Din câte ne putem da seama, refuzul constant sau neîntemeiat de a avea raporturi sexuale cu soţul îl poate pune pe acela în situaţia de a cere desfacerea căsătoriei. Există totuşi şi motive obiective care duc la neîndeplinirea obligaţiei conjugale, dar acestea ar trebui acceptate de către partener, din raţiunea existenţei sprijinului moral, respectului şi înţelegerii reciproce pe care soţii trebuie să şi le dăruiască în timpul căsniciei, conform art. 309 alin. (1) din Noul cod civil. […]