Art. 111. Persoanele obligate să înştiinţeze instanţa de tutelă

Au obligaţia ca, de îndată ce află de existenţa unui minor lipsit de îngrijire părintească în cazurile prevăzute la art. 110, să înştiinţeze instanţa de tutelă:
a) persoanele apropiate minorului, precum şi administratorii şi locatarii casei în care locuieşte minorul;
b) serviciul de stare civilă, cu prilejul înregistrării morţii unei persoane, precum şi notarul public, cu prilejul deschiderii unei proceduri succesorale;
c) instanțele judecãtorești, cu prilejul condamnãrii la pedeapsa penalã a interzicerii drepturilor pãrintești;
d) organele administraţiei publice locale, instituţiile de ocrotire, precum şi orice altă persoană.

 

1 thought on “Art. 111. Persoanele obligate să înştiinţeze instanţa de tutelă

  1. Lit. c) a fost modificata prin Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, partea I, nr. 409 din 10 iunie 2011. Forma initiala a textului era urmatoarea: ”c) instanţele judecătoreşti, reprezentanţii Ministerului Public şi ai poliţiei, cu prilejul pronunţării, luării sau executării unei măsuri privative de libertate;”

Leave a Reply