(1) Afară de cazul în care sunt relevante pentru elementele stabilite de reprezentat, buna sau reaua-credinţă, cunoaşterea sau necunoaşterea unei anumite împrejurări se apreciază în persoana reprezentantului.
(2) Reprezentatul de rea-credinţă nu poate invoca niciodată buna-credinţă a reprezentantului.